Urmarind fotoreportajele impecabile de pe pagina de internet a The Boston Globe, am dat de unul dureros de real, cumplit: Kazakhstan's radioactive legacy. Cu fiecare fotografie derulata, sentimentul de furie se cuibarea in mine, incercand sa iasa la suprafata. Si cam atat. Ca nu avea ce sa faca.
Suntem saraci, o tara de sarmani, asa e. Niste sarmani care probabil nu s-au gandit de prea multe ori ca exista altii prin alte parti care sufera, nu pentru ca n-ar avea ultimul model de Porsche ori Maybach, ci doar pentru ca unii mari de tot s-au gandit sa se joace un pic de-a chimia, de-a Dumnezeu si altele, nu in laborator, ci pe terenul de joaca. Si ce farmec ar mai avea daca nu ar exista si niste urmari fatale? Niciunul, exact. Consecintele le plamadesc, traiesc, simt prin toti porii cei de acolo. Noi, mai putin, mult mai putin.
Asa ca inainte sa mai umpleti caruturile hipermarketurilor cu tone de mancare si bautura pe care le veti baga in voi fara pic de ratiune, ganditi-va ca nu toate's asa roz precum ar parea. Faceti un efort minim sa gasiti si ceva mai nenorocit decat voi. Pe viata. Pe multe vieti.
Vor mai urma.
Craciun fericit!
sâmbătă, 26 decembrie 2009
marți, 22 decembrie 2009
sâmbătă, 19 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
"Who says I can't plan a trip to Japan alone?"
Cine te invata unde e bine si unde e rau? In care directii sa o iei? Sau cum stii ce e bine pentru tine? Ca, intre noi fie vorba, vorba lui Manu, "cu tot spiritul crestinesc, tot tu esti cea mai importanta", nu ai voie sa lasi pe nimeni sa te dezechilibreze. Nici el n-are dreptul sa indrazneasca, dar aici e alta poveste, mai lunga sau mai scurta, dupa caz si preferinte.
Iti mai dai seama uneori ca una-alta mai lipseste. Si te gandesti: ce? Cauti prin oras, prin magazine, cofetarii (am aflat ca exista o vrajitura cu numele meu :) ), la cinema, unde te ia somnul cateodata (pe mine, de exemplu - mai bine adormi la inceput, decat sa pierzi sfarsitul), in fotografie - nuu, nici aici nu mai gasesti ceva, ar mai fi locuri de cautat dar trebuie timp si mai ales vointa si putina incredere (oare?).
Am observat ceva la mine, in ultimul timp: ma ingrozeste ideea ca vine noaptea. Ca vine, nu mai zic, mi se pare ingrozitor. As prefera sa fie mereu dimineata, cand ai gandurile mai limpezi, mai uiti din ce te apasa, din problemele la care nu gasesti rezolvari, oricat te-ai cazni.
Nu-mi mai place noaptea. Deloc. Desi e vorba ca ar fi un sfetnic bun, dar de multe ori raman cu necunoscutele si cu ochii rosii si inflamati. Nu-i vorba, ca ar exista Visine pentru asta, dar nu e necesar. Pentru moment. Insa e obositor. Mai ales in noptile in care te trezesti si de 3 ori pe noapte ca sa... de fapt, nici macar nu stii de ce, exact. Nu e ca un sistem de ecuatii cu doua necunoscute unde aplici metoda substitutiei ori cea a reducerii, nici o ecuatie complicata pe care, daca o integrezi, ai toate sansele sa o rezolvi. Nici macar substantele menite sa iti induca somnul nu mai au efect, orice doza ar fi (dubla!). Ceaiul de tei e deja o treaba fumata. Folclor.
La multi ani, Mira! Imi doresc ca darul meu sa insemne la fel de mult pentru tine cam cat ar insemna pentru mine. Si many thanks for being there whenever in need. Many times, actually, too many, would say some people. Acum, pe bune, nu cred ca sunt prea multi care sa ma suporte asa cum sunt si sa-mi ingaduie toanele, caderile si revenirile. Ce oferi tu, sa iti fie intors inmiit!
Nice and smooth and soothing: John Mayer - Who Says si Sade - By your side (cel putin saptamana trecuta, era chiar bine-venita).
Si... buni la timpul cuvenit: Arch Enemy - Blood On Your Hands. Oh daaaa, sunt buni!!!
Nu imi place noaptea,
Lorena
"Doesn’t matter if I even go."
Iti mai dai seama uneori ca una-alta mai lipseste. Si te gandesti: ce? Cauti prin oras, prin magazine, cofetarii (am aflat ca exista o vrajitura cu numele meu :) ), la cinema, unde te ia somnul cateodata (pe mine, de exemplu - mai bine adormi la inceput, decat sa pierzi sfarsitul), in fotografie - nuu, nici aici nu mai gasesti ceva, ar mai fi locuri de cautat dar trebuie timp si mai ales vointa si putina incredere (oare?).
Am observat ceva la mine, in ultimul timp: ma ingrozeste ideea ca vine noaptea. Ca vine, nu mai zic, mi se pare ingrozitor. As prefera sa fie mereu dimineata, cand ai gandurile mai limpezi, mai uiti din ce te apasa, din problemele la care nu gasesti rezolvari, oricat te-ai cazni.
Nu-mi mai place noaptea. Deloc. Desi e vorba ca ar fi un sfetnic bun, dar de multe ori raman cu necunoscutele si cu ochii rosii si inflamati. Nu-i vorba, ca ar exista Visine pentru asta, dar nu e necesar. Pentru moment. Insa e obositor. Mai ales in noptile in care te trezesti si de 3 ori pe noapte ca sa... de fapt, nici macar nu stii de ce, exact. Nu e ca un sistem de ecuatii cu doua necunoscute unde aplici metoda substitutiei ori cea a reducerii, nici o ecuatie complicata pe care, daca o integrezi, ai toate sansele sa o rezolvi. Nici macar substantele menite sa iti induca somnul nu mai au efect, orice doza ar fi (dubla!). Ceaiul de tei e deja o treaba fumata. Folclor.
La multi ani, Mira! Imi doresc ca darul meu sa insemne la fel de mult pentru tine cam cat ar insemna pentru mine. Si many thanks for being there whenever in need. Many times, actually, too many, would say some people. Acum, pe bune, nu cred ca sunt prea multi care sa ma suporte asa cum sunt si sa-mi ingaduie toanele, caderile si revenirile. Ce oferi tu, sa iti fie intors inmiit!
Nice and smooth and soothing: John Mayer - Who Says si Sade - By your side (cel putin saptamana trecuta, era chiar bine-venita).
Si... buni la timpul cuvenit: Arch Enemy - Blood On Your Hands. Oh daaaa, sunt buni!!!
Nu imi place noaptea,
Lorena
"Doesn’t matter if I even go."
luni, 16 noiembrie 2009
Paleta bicromatica. De mai multe culori nu ne-ajung banii. Inca
"Nehotararea e in floare. In floarea varstei. In floarea varstei de o cincime de secol trecuta.
Dar nu si a ei. Pentru ca de infrunti o situatie incerta, te gandesti ca ea sigur ar gasi o solutie rationala, care, culmea, sa se mai imbine si cu emotionalul, cu o usurinta de parca i-ar tasni fara sa o gandeasca, doar sa o traiasca. De aici si common sense-ul care o caracterizeaza, caci altii ar tergiversa cu anii, dar ea analizeaza, pune in balanta absolut tot, si ia hotararea cea mai buna de fiecare data. Cu capul in nori nu am vazut-o niciodata, ca ei ii place aici pe pamant sa ne mai traga de picioare pe cei la care nu mai functioneaza gravitatia si o iau usurel pe vrej de fasole in sus, sa ajunga cu capul in nori. Si de la vrej mai ramifica ea cateodata propriile-i problemele de la da o forma matriceala, cu o efervescenta direct proportionala cu cea cu care le gaseste solutii altora."
Asa cum ma vede Andreea M.
Partea cu probleme cu forma matriceala, de te ia ameteala pe ce culmi le pot ridica, e cat se poate de adevarata. Din pacate.
Nu-i nimic. Crestem.
La fel si partea cu empatia pentru ceilalti. Si de aici, pentru restul se gasesc intotdeauna sfaturi bune. Ar da bine o dedublare, adica Lorena 1 ii da sfaturi Lorenei 2.
Am citit ca au descoperit cantitati considerabile de apa pe Luna. M-as duce o fuga pana acolo, poate principiul asta al dedublarii e aplicabil cel putin acolo. Ziceti?
Lumina in suflete!
Lorena
Dar nu si a ei. Pentru ca de infrunti o situatie incerta, te gandesti ca ea sigur ar gasi o solutie rationala, care, culmea, sa se mai imbine si cu emotionalul, cu o usurinta de parca i-ar tasni fara sa o gandeasca, doar sa o traiasca. De aici si common sense-ul care o caracterizeaza, caci altii ar tergiversa cu anii, dar ea analizeaza, pune in balanta absolut tot, si ia hotararea cea mai buna de fiecare data. Cu capul in nori nu am vazut-o niciodata, ca ei ii place aici pe pamant sa ne mai traga de picioare pe cei la care nu mai functioneaza gravitatia si o iau usurel pe vrej de fasole in sus, sa ajunga cu capul in nori. Si de la vrej mai ramifica ea cateodata propriile-i problemele de la da o forma matriceala, cu o efervescenta direct proportionala cu cea cu care le gaseste solutii altora."
Asa cum ma vede Andreea M.
Partea cu probleme cu forma matriceala, de te ia ameteala pe ce culmi le pot ridica, e cat se poate de adevarata. Din pacate.
Nu-i nimic. Crestem.
La fel si partea cu empatia pentru ceilalti. Si de aici, pentru restul se gasesc intotdeauna sfaturi bune. Ar da bine o dedublare, adica Lorena 1 ii da sfaturi Lorenei 2.
Am citit ca au descoperit cantitati considerabile de apa pe Luna. M-as duce o fuga pana acolo, poate principiul asta al dedublarii e aplicabil cel putin acolo. Ziceti?
Lumina in suflete!
Lorena
miercuri, 11 noiembrie 2009
Ganduri albe asternute pe o tabla neagra
Dupa cum expusesem saptamana trecuta, iata ca seria sarbatoritilor continua cu... Andrei! La multi ani, sa ai zile senine si sa fii la fel de vesel precum te-am cunoscut!
Saptamana a inceput cu multe peripetii, in diverse orase, gari, parcuri, institute culturale. In desfasurare se afla Saptamana Filmului Maghiar, eveniment la ale carui filme am reusit sa merg in fiecare seara pana acum, insa maine va fi si ultima. Ca impresie generala, nu ma asteptam sa se prezinte filme asa bune, destul de filosofice pe alocuri, cu multe substraturi dezbatute dupa vizionarea lor. Pentru mine, capul de afis l-a reprezentat, pana acum, pelicula "Nem vagyok a barátod" ("Nu sunt prietenul tau"), productie destul de recenta. Am gasit in fiecare personaj cate o particica din cei cunoscuti, situatii care m-au marcat, negativ, comportamente pe care nu mi le-am putut explica din realitatea mea, le-am identificat si acolo, la fel fara vreo explicatie coerenta, ramanand la gandul ca "pur si simplu, asa e".
Insa, cea mai frumoasa parte nepovestita pana acum a fost vizita la Valenii de Munte, loc pe care l-as numi, cu modestie, "my magic land" (inca nu gasesc o traducere mai potrivita in romana, dar mai lucram).
O experienta inedita, as zice, desi nu e tocmai corect, a fost in dimineata zilei de duminica, la biserica. Pentru prima oara in mult timp, am fost destul de agitata, probabil si din cauza cafelei baute dis de dimineata. Asa am ajuns sa ma plictisesc cumplit la predica lui Andrei (alt Andrei), desi il vedeam pentru prima data si incerca sa vorbeasca cat mai pe intelesul tuturor, tinand locul lui Victor, pastorul locului. Dar, intr-un moment de rugaciune, in care, iar nu eram catusi de putin concentrata, Dumnezeu mi-a dat un bobarnac sa imi aduca aminte de ce ma aflam acolo. Cum s-a intamplat? Pai, destul de simplu: de la un obiect oarecare pe care il aveam la mine, gandul mi-a fugit la o zi in care il mai avusesem cu mine, in trecut, apoi la persoanele cu care eram, apoi la starile pe care le-am avut atunci si, implicit, sentimentele (si de neputinta) care au urmat. In momentul in care partea cea mai importanta din lantul asta de reactii s-a declansat, m-am trezit. Brusc. Si atat mi-a trebuit ca sa imi dau seama: "-Lorena, unde ti-a fost mintea? Ai uitat atat de usor pentru ce esti aici?". "Nu. Nu uiti lucrurile astea prea usor, nici sa vrei. Dar, intr-un moment de ratacire, Cineva mi-a sarit in ajutor, mi-a aratat scopul sau, cel putin, intentia mea."
Evident, am fost de cateva ori zguduita pe parcusul predicii si rugaciunilor, fiind probabil cea mai importanta parte traita. Sa nu uit cu ce ma lupt zi de zi, peste ce vreau sa trec. Nu-i rau.
Ziua a continuat cu un cadou, de fapt mai multe. Cele care inseamna mult, pentru mine, au fost cele doua Biblii. Da, mi-au fost promise si iata ca mi-au fost si inmanate. Bucuria unui asemenea dar, din suflet si cu o misiune anume nu poate fi exprimata. Apoi doua vizite, pe fuga. Si am mancat cozonac de casa :)
In sfarsit, seara a trebuit sa plec spre Ploiesti, unde ai mei ma tot asteptau de ceva timp.
De ce Valenii de Munte, pe scurt, Valeni? De ce biserica de acolo? De ce ei?
Pentru ca acolo problemele mai mari sau mai mici au rezolvare, pacea e la ea acasa, la fel si linistea. Acolo simti ca esti iubit, intr-adevar. Nu condamn pe nimeni ca nu stie sa isi exprime sentimentele, nici n-as putea, eu insami fiind repetenta la capitolul asta. Dar acolo, oamenii de toate varstele, confesiunile, etnii sunt curati. Acolo, iesi in curte sa vezi rasaritul de dupa dealul din fata, ruginiu, chiar daca esti doar in pijamale si papuci. Si tot acolo faci iaurt de casa. Experimentezi fara teama. Acolo bagi gainile seara, la culcus :) (da, cam alergi dupa ele). Acolo te zoresti sa fii gata de plecat la biserica, alaturi de cei dragi, da, bunicul, Ana si David, acolo te saluta toti fara sa te cunoasca, dar mereu cu admiratie si bunavoie. Tot acolo esti binecuvantat si apoi planuiesti vizite de dupa-masa. Acolo soarele si cerul au alta stralucire.
De ce biserica lor? Pai tot asa, pentru ca desi inca nu te cunoaste decat putina lume, mai mult pe tatal tau si pe Ana si David, te privesc cu bucurie, seninatate.
Toate astea insa, pentru cei care stiu sa le simta si sa le aprecieze. Si eu as vrea sa fiu mai recunoscatoare, insa cu timpul, toate se invata.
Pentru cei care m-au invatat sa ii iubesc si sa incerc sa ajut (inteleg) pe ceilalti, indiferent de momentul rasplatei, care posibil sa nu fie acum, ci in momentul pentru care ma pregatesc (incerc). Si care m-au atentionat, totusi, sa nu uit de sufletul meu, am grija si de el.
Destul de offtopic: recomand Cruxfader & Elizabeth - I've seen you si Calvin Harris - Flashback. Nu sunt, nici pe departe ce ascult eu in mod curent, dar mi-au lasat o impresie buna. Prima pentru ca acel Cruxfader e un romanas de-al nostru, cea de-a doua ca are un beat destul de "optimist"...(intelegeti voi).
Saptamana a inceput cu multe peripetii, in diverse orase, gari, parcuri, institute culturale. In desfasurare se afla Saptamana Filmului Maghiar, eveniment la ale carui filme am reusit sa merg in fiecare seara pana acum, insa maine va fi si ultima. Ca impresie generala, nu ma asteptam sa se prezinte filme asa bune, destul de filosofice pe alocuri, cu multe substraturi dezbatute dupa vizionarea lor. Pentru mine, capul de afis l-a reprezentat, pana acum, pelicula "Nem vagyok a barátod" ("Nu sunt prietenul tau"), productie destul de recenta. Am gasit in fiecare personaj cate o particica din cei cunoscuti, situatii care m-au marcat, negativ, comportamente pe care nu mi le-am putut explica din realitatea mea, le-am identificat si acolo, la fel fara vreo explicatie coerenta, ramanand la gandul ca "pur si simplu, asa e".
Insa, cea mai frumoasa parte nepovestita pana acum a fost vizita la Valenii de Munte, loc pe care l-as numi, cu modestie, "my magic land" (inca nu gasesc o traducere mai potrivita in romana, dar mai lucram).
O experienta inedita, as zice, desi nu e tocmai corect, a fost in dimineata zilei de duminica, la biserica. Pentru prima oara in mult timp, am fost destul de agitata, probabil si din cauza cafelei baute dis de dimineata. Asa am ajuns sa ma plictisesc cumplit la predica lui Andrei (alt Andrei), desi il vedeam pentru prima data si incerca sa vorbeasca cat mai pe intelesul tuturor, tinand locul lui Victor, pastorul locului. Dar, intr-un moment de rugaciune, in care, iar nu eram catusi de putin concentrata, Dumnezeu mi-a dat un bobarnac sa imi aduca aminte de ce ma aflam acolo. Cum s-a intamplat? Pai, destul de simplu: de la un obiect oarecare pe care il aveam la mine, gandul mi-a fugit la o zi in care il mai avusesem cu mine, in trecut, apoi la persoanele cu care eram, apoi la starile pe care le-am avut atunci si, implicit, sentimentele (si de neputinta) care au urmat. In momentul in care partea cea mai importanta din lantul asta de reactii s-a declansat, m-am trezit. Brusc. Si atat mi-a trebuit ca sa imi dau seama: "-Lorena, unde ti-a fost mintea? Ai uitat atat de usor pentru ce esti aici?". "Nu. Nu uiti lucrurile astea prea usor, nici sa vrei. Dar, intr-un moment de ratacire, Cineva mi-a sarit in ajutor, mi-a aratat scopul sau, cel putin, intentia mea."
Evident, am fost de cateva ori zguduita pe parcusul predicii si rugaciunilor, fiind probabil cea mai importanta parte traita. Sa nu uit cu ce ma lupt zi de zi, peste ce vreau sa trec. Nu-i rau.
Ziua a continuat cu un cadou, de fapt mai multe. Cele care inseamna mult, pentru mine, au fost cele doua Biblii. Da, mi-au fost promise si iata ca mi-au fost si inmanate. Bucuria unui asemenea dar, din suflet si cu o misiune anume nu poate fi exprimata. Apoi doua vizite, pe fuga. Si am mancat cozonac de casa :)
In sfarsit, seara a trebuit sa plec spre Ploiesti, unde ai mei ma tot asteptau de ceva timp.
De ce Valenii de Munte, pe scurt, Valeni? De ce biserica de acolo? De ce ei?
Pentru ca acolo problemele mai mari sau mai mici au rezolvare, pacea e la ea acasa, la fel si linistea. Acolo simti ca esti iubit, intr-adevar. Nu condamn pe nimeni ca nu stie sa isi exprime sentimentele, nici n-as putea, eu insami fiind repetenta la capitolul asta. Dar acolo, oamenii de toate varstele, confesiunile, etnii sunt curati. Acolo, iesi in curte sa vezi rasaritul de dupa dealul din fata, ruginiu, chiar daca esti doar in pijamale si papuci. Si tot acolo faci iaurt de casa. Experimentezi fara teama. Acolo bagi gainile seara, la culcus :) (da, cam alergi dupa ele). Acolo te zoresti sa fii gata de plecat la biserica, alaturi de cei dragi, da, bunicul, Ana si David, acolo te saluta toti fara sa te cunoasca, dar mereu cu admiratie si bunavoie. Tot acolo esti binecuvantat si apoi planuiesti vizite de dupa-masa. Acolo soarele si cerul au alta stralucire.
De ce biserica lor? Pai tot asa, pentru ca desi inca nu te cunoaste decat putina lume, mai mult pe tatal tau si pe Ana si David, te privesc cu bucurie, seninatate.
Toate astea insa, pentru cei care stiu sa le simta si sa le aprecieze. Si eu as vrea sa fiu mai recunoscatoare, insa cu timpul, toate se invata.
Pentru cei care m-au invatat sa ii iubesc si sa incerc sa ajut (inteleg) pe ceilalti, indiferent de momentul rasplatei, care posibil sa nu fie acum, ci in momentul pentru care ma pregatesc (incerc). Si care m-au atentionat, totusi, sa nu uit de sufletul meu, am grija si de el.
Destul de offtopic: recomand Cruxfader & Elizabeth - I've seen you si Calvin Harris - Flashback. Nu sunt, nici pe departe ce ascult eu in mod curent, dar mi-au lasat o impresie buna. Prima pentru ca acel Cruxfader e un romanas de-al nostru, cea de-a doua ca are un beat destul de "optimist"...(intelegeti voi).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)