Nimic, nimic?

"Vreau sa plec din tara, ca sa nu mai iau spaga."
Este declaratia unui medic roman. Si poate a multor altora.

Sistemul (ca tot e la moda cuvantul) de sanatate romanesc mai are putin si face POC!, cu ajutorul si toata priceperea domnului Boc, dar nu numai a lui. Sanatatea, educatia, ambele sunt troznite grav. Ma gandesc la ramurile astea pentru ca in ele sunt direct implicata. Ma gandesc acum ca pentru faptul ca apropiatii mei si eu am beneficiat de ingrijiri medicale corespunzatoare fara sa dam spaga, suntem binecuvantati, asa se zice, mai nou. Nu ca ar fi fost ceva normal, nu. Alti cunoscuti au fost nevoiti sa dea si spaga, ca, na, ne-a spus-o si domnul Basescu, asta-i viata.
Pana la urma, de judecat nu prea ai dreptul, daca nu cunosti. Medicii pleaca. Oare cat de mare sa fie umilinta sa ajungi sa iei spaga pentru ca drepturile banesti care ti se cuvin si pe care, zic eu, le-ai muncit ani de zile, studiind si tocindu-ti creierii in scopuri nobile, nu-ti ajung pentru o viata la limita decentei? Banuiesc ca destul de mare.
Pe de alta parte, daca toti cei capabili de schimbare pleaca, ce se va intampla? Cum sa se produca ea, daca nu are cine sa o faca?
Am prieteni care vor s-o taie din tara. Altii sunt de mult dusi.
Despre ciorditorii din fruntea tarii and co. s-a scris si am o presimtire ca nu se termina prea curand. Dar daca, in naivitatea mea, am aduce conducatori straini, ca acum o suta si ceva de ani? Daca nimeni de aici nu vrea si nu e in stare sa faca CEVA, de ce nu cerem ajutor de afara? Nu stiu. Nu inteleg. La fel cum nu inteleg cum, desi toata lumea spunea acum ceva timp ca nu-l mai voteaza pe Basescu, ca printr-o minune cereasca, tot el a iesit. Surpriza, nu-i asa?
Ma uitam azi la stiri si mi-am dat seama ca situatia e mult mai grava decat mi-am imaginat eu sau decat am vrut sa imi imaginez. Ma mai uit si la impertinenta afisata de cei sus-pusi. Impertintenta, nesimtire, culmea tupeului, numiti-o cum vreti. E ca intr-un film prost.
Sunt curioasa daca in 22 septembrie or sa se puna toti sindicalistii de acord sa iasa in strada, pentru ca, se pare, asta e ultima solutie ramasa. Mai e putin si vom vedea.
Chiar nu se mai poate face nimic? Nimic, nimic?

Pentru ca stiu ca unii nu sunt convinsi ca Base & friends sunt praf si pulbere la capitolul "Sa fie un trai decent, da' pentru toti", iaca si un filmulet pentru lamuriri suplimentare.

Numa' bine!

Fragmente din nescris

Am trecut astăzi pe lângă casa ta, da. Ştiu că e a ta, pentru că acolo îţi era şi maşina, altfel îmi permiteam să presupun că nu mai locuieşti acolo. M-au trecut tot felul de goluri: goluri de aer, goluri în stomac, goluri în suflet; de fapt, se şi confundă între ele uneori. Mi-aş fi dorit să te zăresc şi să te salut ca pe un vechi prieten. Dar nu, nu aşa şi nu acum, ci într-alt timp şi cu alte urme alergând în spate, cu alte începuturi umbrind.

Continuare, întrerupere. Brusc şi, totuşi, mocnit.

[…]

Eu pentru că nu mai pot, tu pentru că eşti incapabil. E ca un joc.
Eu pentru că nu mai pot, tu pentru că nu vrei.
Eu pentru că nu mai vreau să vreau să tot vreau de una singură, tu pentru că n-ai vrut. Şi nici n-ai cunoscut ce vrei, însă nu e loc pentru griji ori speranţe, nu vei cunoaşte. Cel puţin nu în viaţa asta. Şi chiar şi atunci când vei avea convingerea că vei şti, nu va fi decât o iluzie de-a ta. Încearcă pe cât posibil să fie doar a ta, va fi un moment util să-ţi valorifici egoismul. Vinde-ţi sufletul pentru material, dar nu te atinge de ale celorlalţi!

Ce păcat! Deja au apărut câteva pete…

Rămâne pe altădată. Poate într-o toamnă cu ploi şi soare.

România, trezeşte-te!

Sunt atâtea de făcut şi te-ai rătăcit!

Pictură de pictură

Paris, Musée du Louvre.

Marele Paris

Culori, oameni de multe culori. Pana aici nimic deranjant. Un pic ciudat, dar fara sa deranjeze.
Multi arabi, africani, hispanici si ei cativa. Cu primii dintre ei am cea mai mare problema si anume ca sunt extrem de agasanti. A se traduce cu "libidinosi". Ce cuvant libidinos.
Ultima intamplare (din cele cateva pe care le am la activ, aproape zilnic) m-a infuriat si nu pentru faptul in sine, ci pentru ideea tot mai prezenta ca sentimentul de securitate (si ea, cat de cat relativa) incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult. Oare cum e ca intr-un muzeu de stiinte naturale & co., plin de copii, sa te trezesti deodata urmarita la fiecare pas de un individ de origine araba? Raspuns: agasant si nu numai. Daca intr-un muzeu se intampla asta, ma gandesc ca pe strada e floare la ureche. Vorbim de un muzeu al Parisului, intr-o zona linistita, nu in nord unde e cunoscut prea bine faptul ca e mai sigur sa NU te duci pe acolo.
Parisul nu e nici pe departe povestea cu care am fost obisnuiti. La metrou miroase poate mai urat decat in Bucuresti (va imaginati a ce...), francezii sunt niste rasisti de clasa I (fara generalizare). E un oras frumos, prin arhitectura, istorie si ce mai ofera in domeniul culturii, nu si prin oameni. Nu trece zi in care sa nu vad in metrou sau in locurile aglomerate tigani romani pusi pe cersit sau... de ce nu, si altceva?
Singur in Paris e... cel putin interesant. Dupa experienta de azi, am plecat acasa, mi se taiase pofta de orice muzeu. Speriata, sun pe Andrei, vorbesc si cu Andreea M., ce faci in cazuri din astea? Recunosc, era prima data cand mi se intampla o faza asa aiurea si na, noroc cu telefonia mobila, ca altfel... probabil ca apelam la un gardian, in caz de forta majora. Oricum, dupa umila mea parere, parca as zice ca n-ar trebui sa se intample chestii ca asta. Totusi, o fi el Paris, dar e de doi bani la faze ca astea. Mai am putin si plec de aici in alta zona, mult mai linistita, a Frantei, sper ca acolo sa nu mai dau de nesimtiti ca astia. Ce bine!
Cu riscul de a parea rasista si speriata de bombe, incerc sa mai diger si putinul timp pe care il mai am de petrecut in Parisul demitizat. Vorba aia... oras frumos, pacat ca e locuit...

No trespassing here

Kodak Professional TRI-X 400TX

KOtcoDAK

Kodak Professional TRI-X 400TX