Ganduri albe asternute pe o tabla neagra

Dupa cum expusesem saptamana trecuta, iata ca seria sarbatoritilor continua cu... Andrei! La multi ani, sa ai zile senine si sa fii la fel de vesel precum te-am cunoscut!

Saptamana a inceput cu multe peripetii, in diverse orase, gari, parcuri, institute culturale. In desfasurare se afla Saptamana Filmului Maghiar, eveniment la ale carui filme am reusit sa merg in fiecare seara pana acum, insa maine va fi si ultima. Ca impresie generala, nu ma asteptam sa se prezinte filme asa bune, destul de filosofice pe alocuri, cu multe substraturi dezbatute dupa vizionarea lor. Pentru mine, capul de afis l-a reprezentat, pana acum, pelicula "Nem vagyok a barátod" ("Nu sunt prietenul tau"), productie destul de recenta. Am gasit in fiecare personaj cate o particica din cei cunoscuti, situatii care m-au marcat, negativ, comportamente pe care nu mi le-am putut explica din realitatea mea, le-am identificat si acolo, la fel fara vreo explicatie coerenta, ramanand la gandul ca "pur si simplu, asa e".

Insa, cea mai frumoasa parte nepovestita pana acum a fost vizita la Valenii de Munte, loc pe care l-as numi, cu modestie, "my magic land" (inca nu gasesc o traducere mai potrivita in romana, dar mai lucram).
O experienta inedita, as zice, desi nu e tocmai corect, a fost in dimineata zilei de duminica, la biserica. Pentru prima oara in mult timp, am fost destul de agitata, probabil si din cauza cafelei baute dis de dimineata. Asa am ajuns sa ma plictisesc cumplit la predica lui Andrei (alt Andrei), desi il vedeam pentru prima data si incerca sa vorbeasca cat mai pe intelesul tuturor, tinand locul lui Victor, pastorul locului. Dar, intr-un moment de rugaciune, in care, iar nu eram catusi de putin concentrata, Dumnezeu mi-a dat un bobarnac sa imi aduca aminte de ce ma aflam acolo. Cum s-a intamplat? Pai, destul de simplu: de la un obiect oarecare pe care il aveam la mine, gandul mi-a fugit la o zi in care il mai avusesem cu mine, in trecut, apoi la persoanele cu care eram, apoi la starile pe care le-am avut atunci si, implicit, sentimentele (si de neputinta) care au urmat. In momentul in care partea cea mai importanta din lantul asta de reactii s-a declansat, m-am trezit. Brusc. Si atat mi-a trebuit ca sa imi dau seama: "-Lorena, unde ti-a fost mintea? Ai uitat atat de usor pentru ce esti aici?". "Nu. Nu uiti lucrurile astea prea usor, nici sa vrei. Dar, intr-un moment de ratacire, Cineva mi-a sarit in ajutor, mi-a aratat scopul sau, cel putin, intentia mea."
Evident, am fost de cateva ori zguduita pe parcusul predicii si rugaciunilor, fiind probabil cea mai importanta parte traita. Sa nu uit cu ce ma lupt zi de zi, peste ce vreau sa trec. Nu-i rau.

Ziua a continuat cu un cadou, de fapt mai multe. Cele care inseamna mult, pentru mine, au fost cele doua Biblii. Da, mi-au fost promise si iata ca mi-au fost si inmanate. Bucuria unui asemenea dar, din suflet si cu o misiune anume nu poate fi exprimata. Apoi doua vizite, pe fuga. Si am mancat cozonac de casa :)
In sfarsit, seara a trebuit sa plec spre Ploiesti, unde ai mei ma tot asteptau de ceva timp.

De ce Valenii de Munte, pe scurt, Valeni? De ce biserica de acolo? De ce ei?
Pentru ca acolo problemele mai mari sau mai mici au rezolvare, pacea e la ea acasa, la fel si linistea. Acolo simti ca esti iubit, intr-adevar. Nu condamn pe nimeni ca nu stie sa isi exprime sentimentele, nici n-as putea, eu insami fiind repetenta la capitolul asta. Dar acolo, oamenii de toate varstele, confesiunile, etnii sunt curati. Acolo, iesi in curte sa vezi rasaritul de dupa dealul din fata, ruginiu, chiar daca esti doar in pijamale si papuci. Si tot acolo faci iaurt de casa. Experimentezi fara teama. Acolo bagi gainile seara, la culcus :) (da, cam alergi dupa ele). Acolo te zoresti sa fii gata de plecat la biserica, alaturi de cei dragi, da, bunicul, Ana si David, acolo te saluta toti fara sa te cunoasca, dar mereu cu admiratie si bunavoie. Tot acolo esti binecuvantat si apoi planuiesti vizite de dupa-masa. Acolo soarele si cerul au alta stralucire.
De ce biserica lor? Pai tot asa, pentru ca desi inca nu te cunoaste decat putina lume, mai mult pe tatal tau si pe Ana si David, te privesc cu bucurie, seninatate.
Toate astea insa, pentru cei care stiu sa le simta si sa le aprecieze. Si eu as vrea sa fiu mai recunoscatoare, insa cu timpul, toate se invata.

Pentru cei care m-au invatat sa ii iubesc si sa incerc sa ajut (inteleg) pe ceilalti, indiferent de momentul rasplatei, care posibil sa nu fie acum, ci in momentul pentru care ma pregatesc (incerc). Si care m-au atentionat, totusi, sa nu uit de sufletul meu, am grija si de el.


Destul de offtopic: recomand Cruxfader & Elizabeth - I've seen you si Calvin Harris - Flashback. Nu sunt, nici pe departe ce ascult eu in mod curent, dar mi-au lasat o impresie buna. Prima pentru ca acel Cruxfader e un romanas de-al nostru, cea de-a doua ca are un beat destul de "optimist"...(intelegeti voi).